Prezentare Fundație Excelsior-Alumni

Stimati colegi absolvenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, din toate promoțiile, studenți ai noștri și susținători ai USAVMB.

Avem placerea sa va aducem la cunostinta faptul că Asociatia EXCELSIOR a Universității de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” ființează din anul 2017 pe modelul traditional ALUMNI existent în multe universități.

Aceasta asociatie are urmatoarele obiective principale:

  • fortificarea legaturilor intre comunitatea USAMVB si absolventii sai de pretudindeni, prin initierea si dezvoltarea unei colaborari active intre cele doua parti, prin încurajarea participării absolvenților la inițiative cum ar fi: Expozițiile BANAT AGRALIM : colaborarea și abonarea la revistele USAMVB.
  • sprijinirea organizarii unor programe continue de actiuni, menite sa dezvolte vizibilitatea si relevanta academica a USAMVB si a comunitatii alumnia a acesteia,
  • colaborarea şi dezvoltarea de parteneriate cu serviciile publice  descentralizate ale ministerelor, organisme ale administraţiei publice  centrale şi locale, precum şi cu alte instituţii de stat sau private  care desfăşoară activităţi în domeniile de interes pentru Fundaţie;
  • functionarea ca si organism consultativ pentru viitorii absolventi ai USAMVB in ceee ce priveste alegerea unor oportunități de voluntariat sau muncă cu program redus, orientarea in cariera,
  • crearea şi menţinerea unor reţele suport, la nivel de universitate,  pentru studenţii cu rezultate deosebite în activităţile educaţionale, de  cercetare culturale şi sportive;
  • dezvoltarea unei baze de date cu informaţii despre membrii asociaţiei, actualizabilă periodic, care va fi disponibilă pe website-ul EXCELSIOR,
  • realizarea de proiecte şi programe in vederea modernizarii şi cresterii calității cursurilor şi a infrastructurii Universității de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului “Regele Mihai I al Romaniei”;
  • implementarea unui program de buletine informative, a unei reviste şi a unui anuar spre informarea intregii comunitati academice a USAMVB.